Episcopul căruia îi este încredinţată grija pastorală a unei dieceze. El are întreaga putere de conducere sau de jurisdicţie, pe care o exercită în numele său propriu, cu excepţia acelor cauze pe care dreptul universal sau un decret papal le rezervă autorităţii supreme sau unei alte autorităţi ecleziastice. Înainte de Conciliul al II- lea din Vatican, episcopii care conduceau o dieceză erau numiţi episcopi rezidenţiali. Noua denumire - episcopi diecezani (cf. CD 11) - este mai adecvată, deoarece şi episcopii coadiutori şi auxiliari sunt consideraţi rezidenţiali.

[ Episcop auxiliar; Episcop coadiutor ]